Recepţionarea de transmisii RDS (doar pentru modelele din Europa şi Oceania)

Cu acest receptor puteţi utiliza Radio Data System (RDS), care permite posturilor de radio FM (*) să trimită informaţii suplimentare împreună cu semnalul de programare obişnuit. Acest receptor vă oferă caracteristici RDS convenabile, precum afişarea numelui de serviciu al programului.

* Nu toate posturile FM oferă servicii RDS şi nici nu furnizează acelaşi tip de servicii. Dacă nu sunteţi familiarizat cu serviciile RDS din zona dumneavoastră, consultaţi posturile de radio locale pentru a afla detalii.

  1. Selectaţi [Listen] - [FM TUNER] din meniul de pornire.
  2. Selectaţi un post.

    Dacă acordaţi un post care oferă servicii RDS, pe panoul de afişaj se va afişa numele de serviciu al programului.

Notă

  • RDS poate funcţiona necorespunzător dacă postul recepţionat nu transmite semnal RDS sau dacă intensitatea semnalului este slabă.
  • Unele litere care pot fi afişate pe ecranul televizorului nu pot fi afişate pe panoul de afişaj.

Sugestie

  • Puteţi verifica frecvenţa, în timp ce este afişat numele de serviciu al unui program, apăsând DISPLAY MODE pe receptor, în mod repetat.