Încărcarea acumulatorului atunci când se află în interiorul camerei
Înainte de prima utilizare a camerei, nu uitaţi să încărcaţi acumulatorul. Acumulatorul încărcat se va descărca progresiv, chiar dacă nu este folosit. Pentru a nu rata o oportunitate de a înregistra imagini, încărcaţi acumulatorul înainte de înregistrarea imaginilor.
- Opriţi alimentarea.
- Conectaţi camera cu acumulatorul introdus la adaptorul c.a. (furnizat) folosind cablul Micro USB (furnizat) şi apoi conectaţi adaptorul c.a. la priza de perete (mufa de perete).
Lampă de încărcare
Aprinsă: Încărcare în curs
Stinsă: încărcarea s-a încheiat
Clipeşte: Eroare de încărcare sau încărcare întreruptă temporar deoarece temperatura camerei nu se încadrează într-un interval corespunzător- Dacă lampa de încărcare se aprinde o dată şi apoi se stinge imediat, acumulatorul este încărcat complet.
Timp de încărcare (încărcare completă)
Perioada de încărcare este de aproximativ 150 minute dacă se foloseşte adaptorul c.a. (furnizat).
- Timpul de încărcare poate fi diferit în funcţie de capacitatea acumulatorului sau de condiţiile de încărcare.
- Acumulatorul poate fi încărcat chiar dacă nu s-a descărcat complet.
- Timpul de încărcare menţionat mai sus este valabil pentru încărcarea unui acumulator (furnizat) descărcat complet la o temperatură de 25 °C. Încărcarea poate dura mai mult în funcţie de condiţiile şi mediul de utilizare.
Notă
- Dacă lampa de încărcare clipeşte iar acumulatorul nu este încărcat complet, scoateţi acumulatorul sau deconectaţi cablul USB de la cameră şi conectaţi-l din nou pentru reîncărcare.
- Dacă lampa de încărcare de pe cameră clipeşte în timp ce adaptorul c.a. este conectat la priza de perete (mufa de perete), acest lucru înseamnă că încărcarea este oprită temporar deoarece temperatura nu se încadrează în intervalul recomandat. Când temperatura revine în intervalul corespunzător, încărcarea este reluată. Este recomandat să încărcaţi acumulatorul la temperaturi ambientale între 10 °C şi 30 °C.
- Conectaţi adaptorul c.a. la cea mai apropiată priză de perete (mufă de perete). În cazul în care intervin probleme de funcţionare în timpul utilizării adaptorului c.a., deconectaţi imediat conectorul de la priza de perete (mufa de perete) imediat pentru a-l decupla de la sursa de alimentare.
- dacă folosiţi un acumulator nou sau unul care nu a fost folosit o perioadă îndelungată, este posibil ca lampa de încărcare să clipească rapid la încărcarea bateriei. În astfel de situaţii, scoateţi acumulatorul sau deconectaţi cablul USB de la cameră şi reintroduceţi-l pentru reîncărcare.
- Nu încărcaţi acumulatorul continuu sau în mod repetat fără a-l utiliza, dacă acesta este deja complet sau aproape complet încărcat. Acest lucru poate determina deteriorarea performanţei bateriei.
- După finalizarea încărcării, deconectaţi adaptorul c.a. de la priza de perete (mufa de perete).
- Nu uitaţi că trebuie să folosiţi doar acumulatori, cabluri Micro USB (furnizate) şi adaptoare c.a. (furnizate) originale marca Sony.